Programul AIDŌS – 10 ședințe pentru un grup de 10 persoane

1. A vedea rușinea fără a o rușina

• Scop: punem un limbaj comun (rușine / vină / jenă / frică), clarificăm cadrul și introducem ideea de self‑concern ca formă de grijă de sine.

• Conținut: mini‑expunere de distincții; exercițiu de observare a felului în care apare rușinea în corp și în gânduri; o întrebare introductivă: „Ce ar însemna să îmi pese de mine într-un mod demn, nu narcisic?”

2. Harta personală a rușinii

• Scop: conturăm harta rușinii – contexte, figuri, teme – fără a forța trauma.

• Conținut: lucru cu micro‑vignete, hartă desenată / schemă; introducem ideea că self‑concern înseamnă să știu unde îmi este greu, nu să mă judec pentru asta.

3. Vocea internă care rușinează

• Scop: distingem afectul de rușine de vocea rușinantă (criticul interior) și o punem în relație cu self‑concern.

• Conținut: scrierea monologului rușinant; personificarea vocii; exercițiu: „Ce ar spune self‑concern-ul meu dacă ar sta lângă această voce? Ce ar contesta?”

4. AIDŌS: partea bună a rușinii

• Scop: introducem AIDŌS ca rușine‑reverență și legăm rușinea bună de self‑concern (grija de sine).

• Conținut: scurt context mitologic/filosofic; două coloane: „rușine toxică” vs „rușine care spune: nu te trăda”; exercițiu: identificarea unui moment în care rușinea a protejat ceva valoros pentru mine.

5. Corpul rușinat

• Scop: coborâm în corp – posturi, privire, voce – și observăm cum se exprimă rușinea și ce ar face self‑concern cu acest corp.

• Conținut: observare ghidată; micro‑experiment de „stau puțin mai drept în timp ce rămân cu afectul”; întrebarea: „Cum ar sta cineva care are self‑concern față de sine, chiar dacă îi e rușine?”

6. Oglinzile: privirea celuilalt și privirea de sine

• Scop: lucrăm relațional – oglinzi bune / oglinzi strâmbe; începem să introducem self‑concern ca criteriu: ce priviri merită interiorizate și care nu.

• Conținut: „scrisoare din ochii celuilalt” + „scrisoare din ochii self‑concern‑ului meu”; discuție despre oglinzi care sprijină demnitatea vs oglinzi care o erodează.

7. A vorbi cu rușinea, nu împotriva ei

• Scop: inițiem un dialog intern în care self‑concern este prezent: nu alungăm rușinea, ci îi traducem mesajele prin filtrul unei griji de sine demne.

• Conținut: scriere dialogată (Eu – Rușinea, Eu – AIDŌS); marcarea mesajelor toxice vs. sănătoase; exercițiu: „Ce ar spune self‑concern-ul meu, dacă ar sta între rușinea mea și vocea rușinantă?”

8. Limite, alegere și demnitate

• Scop: legăm demnitatea de dreptul la limită și la „nu”, sprijinite de self‑concern (nu de defensivitate pură).

• Conținut: identificarea situațiilor în care spun „da” ca să nu fiu rușinat(ă); formularea a 1–2 „nu-uri” demne de a fi spus; întrebarea: „Dacă îmi pasă de mine, în sensul self‑concern, ce context nu mai este acceptabil pentru mine?”

9. De la Sinele rușinat la Sinele demn – hartă personală

• Scop: fiecare își conturează drumul, iar self‑concern devine un punct central: cum se schimbă felul în care îmi pasă de mine.

• Conținut: „poveste în două cadre”: Eu la început / Eu acum; identificarea a 2–3 micro‑schimbări (în felul în care mă tratez pe mine); redactarea unei propoziții personale de self‑concern („De acum înainte, îmi propun să…”).

10. Închidere, continuitate, grijă de sine

• Scop: integrare și ieșire demnă; recunoaștem ce a adus programul și unde self‑concern cere continuitate (lectură, scris, terapie, relații mai bune).

• Conținut: cerc de închidere; fiecare numește „un gest de self‑concern” pe care vrea să-l păstreze; clarificăm ce face un grup filosofic și când este nevoie de alte forme de sprijin.

Astfel, self‑concern nu rămâne un concept abstract, ci devine un mod de a sta cu rușinea: să-mi fie cu adevărat grijă de mine, nu doar să mă apăr de privirea celuilalt sau să-mi corectez imaginea.