Știm că ceea ce se petrece în viața noastră se întâmplă din CEEA CE SUNTEM, mai puțin din ceea ce vrem sau credem că suntem. Astfel că, am putea să vrem să avem bunăstare sau succes, însă dacă celulele noastre nu cunosc aceste sentimente, ar fi greu pentru subconștient să proiecteze în realitatea solidă ceva ce nu cunoaște.
La Cursul Avansat ne învățăm corpul experiențe noi în varianta pură a Creatorului cum ar fi: genialitate, sacralitate, a-ți atinge potențialul maxim etc., dar și bucuria, iertarea, iubirea de sine, a avea încredere în propria intuiție etc.
Învățăm cum să lucrăm cu resentimentele și regretele, energii stocate care ar putea să ne protejeze de alte răni sufletești, însă ne mențin pe o frecvență vibrațională joasă, neprielnică pentru evoluția noastră spirituală. Vom lucra asupra fricilor și ne vom înțelege lecțiile pe care ni le-am propus pentru această existență pe calea noastră spre iluminare.