Te invit sa asculti o exemplificare sumara a unei discutii cu o clienta pe parcursul careia, vei auzi cum se desfasoara procedura sintetizata. Nu va fi dezvaluita identitatea clientei si nici intreaga procedura. Pentru a invata procedura este necesar sa participi la fundamentele tehnicii ce cuprind trei module predate pe parcursul a trei weekenduri cu o frecvente de unul pe luna, la capatul caruia vei fi in masura sa investigezi o problema si sa o rezolvi folosind procedurile invatate la curs.
– Care este problema care te preocupa, despre ce anume vrei sa vorbesti?
– Imi revine obsesiv in minte o situatie si aproape ca nu pot dormi noaptea. Avem un cuplu de prieteni de familie a carui viata se desfasoara pe picior mare, financiar, influenta, statut. Au venit cu un an in urma si ne-au cerut niste bani imprumut cu pretextul ca nu vor sa mai mearga la bancomat si ca ii vor restitui repede. Asa au si facut, ei au multi bani, as zice ca sunt milionari. I-au returnat asa cum au zis, insa dupa trei zile au venit din nou sa-i ceara si de atuncinu au mai zis nimic, desi ne-am mai intalnit de-alungul acestui timp. Doar in urma cu 2 luni, au deschis discutia parand ca nu-si amintesc exact daca ni i-au dat sa nu, iar sotul meu, le-a spus relaxat ca nu e nicio graba ca rezolvam intr-un alt moment prielnic pentru ei. In acel moment, eu am simtit o revolta si de atunci tot incerc sa-l determin sa reia discutia si sa insiste sa ne primim banii inapoi. Mai mult, pentru ca erau banii mei, imi vandusem masina si voiam sa alchimizez acea suma de bani, sa pun niste energie, ca un fel de seminte peste care sa se genereze un soi de recolta. Ma gandesc obsesiv la asta, fac tot felul de scenarii, de monologuri, cum sa fabordez eu problema ca sa-mi recuperez semintele. Ma preocupa atat de mult ca am senzatia ca nimic nu-mi mai merge de atunci, parca ma trage in jos si in alte aspecte ale vietii mele. Simt, cumva, ca mi-au luat sporul. Si, nu e vorba neaparat de bani, ci de principiu. Ei au o situatie financiara foarte buna in comparatie cu noi.
– De ce crezi ca sotul tau nu actioneaza? Oare, pentru ca s-ar pune in inferioritate fata de ei, nu vrea sa dea impresia ca ar avea nevoie de banii aia, ca nu vrea sa para “ca sta in acea suma de bani”?
– Sigur, asta e! Se cam devalorizeaza cand se compara cu ei.
– Iar tu nu poti interveni pentru a nu-i submina autoritatea.
– DA. Il bat la cap mereu si am impulsul de a le scrie eu, dar nu pot sa trec peste autoritatea lui, desi simt ca este dreptul meu, pentru ca erau banii mei.
El traieste acest sentiment de inferioritate, de incapacitate de a face multi,multi bani si blufeaza in fata lor, le da impresia ca chiar nu sta in suma aia, care pentru mine e destul de importanta. Nu stiu, parca nu vrea sa-i supere pe ei, in timp ce eu sunt nemultumita.
– Si cum te face sa te simti acest lucru?
-Ca nu-s importanta pentru el, ca ei si imaginea lui in fata lor sunt mai importante.
– Si altceva?
– Ca nu sunt luata in considerare, ca parerea mea, dorinta mea nu conteaza, simt ca nu este respectat faptul ca si eu sunt un factor decizional in cadrul cuplului. Ba mai mult, cand le-a dat prima oara banii, nici nu m-a consultat, doar m-a informat. Si repet, erau banii mei si el stia asta. Cred ca am si eu un cuvant de spus in ce priveste finantele, ca doar sunt consultant financiar.
– Si unul bun, din cate stiu eu.
– Da, multumesc.
– Dar cand au venit a doua oara?
– Eu as fi vrut sa intervin, insa nu am putut, nu aveam energie, parca eram “legata de maini si de picioare si cu ceva la ochi” (si face gestul ca era legata la ochi).
– Inteleg, vad aici, ca ai doua probleme: recuperarea a ceea ce este al tau si lipsa de consideratie a sotului tau. Daca o faci pe prima risti sa-ti superi sotul, nu-i asa? Sa-i subminezi autoritatea si imagine de autoritate in fata altora.
– Da, cu siguranta!
– Prima este sa-ti recuperezi “semintele”. Iar a doua, care pare mai mare, este sa-l determini pe sotul tau sa o faca in locul tau. Oscilezi in a-ti cere tu dreptul si lipsa de consideratie a lui. Poate una depinde de cealalta. Daca ti-ai cere dreptul tau ai avea respectul.
– Spui ca pentru tine acea suma de bani reprezinta sporul tau si ca de atunci simti ca nu mai poti face bani.
– Da.
– De ce sporul tau este in mainile altor persoane? Cand s-a mai intamplat acest lucru? Cand ai mai trait aceasta situatie? Cand, ceea ce este al tau, ca un fel de identificare cu ceva al tau, ceva care face parte din tine, ceva pretios, ceva care daca nu-l ai, te reduce, te diminueaza?
– Ti-a luat cineva banii din pusculita?
Stii, cand copiii primeau bani la plugusor/sorcova sau le dadeau rudele de craciun, venea mama sau tata ca sa le ceara imprumut cu promisiunea ca le vor inapoia “banii lor”, dar cand venea scadenta, si copilul protesta, parintele il batjocorea: “banii tai”? “fugi ma de aici, tu stii cat ma costa hainele si caietele tale? Si atunci, copilul se simtea furat, inselat, neputincios sa-si infrunte parintele si sa-si recupereze suma. Sau chiar daca insista revoltat, parintele devenea mai agresiv si batjocoritor. Atunci, pentru copil, deposedarea era cu forta si nedreapta.
– Nu, nu am avut pusculita, dar cand eram mica, tata fiind navigator mi-aducea rechizite care nu se gaseau la noi, creioane frumoase, guma de sters mirositoare in forma de manuta. Iar eu eram tot timpul furata. In permanenta eram furata, stilou frumos, penar, chiar si oracolul in care imi pusesem poze din Neckerman, nimenu mai avea decupaje asa frumoase (sunt induiosata cand copilasul din ea incepe sa planga).
– Asadar, trairea formulata in cuvinte arata asa: ce ai tu mai bun, ce este doar al tau, ceva pretios care te defineste pe tine, ti se ia, ceva ce te face pe tine speciala, unica iti este luat.
– Da, prima data cand au venit sa ia banii nu eram acolo, dar a doua oara eram acolo dar nu am putut sa spun nimic, atunci, am simtit ca sunt furata, ca mi se ia ceva din suflet, desi, in mintea mea spuneam: “da-i incolo sunt niste bani, mi-i aduc inapoi”, am simtit neputinta si multa revolta.
-Ai recuperat vreodata vreun lucru care iti era furat?
– Nu, nu imi recuperam, nici macar nu duceam lupta pana la capat sa mi le recuperez, nici, educatoarea sau invatatoare nu erau prea interesate sa ma ajute, iar mama zicea ca era vina mea, ca sunt ametita, ca nu-s atenta.
– Uite cum vad eu ca stau lucrurile:
Pentru ca atunci cand iti furau manuta mirositoare, creionul frumos, stiloul, oracolul cu poze, lucrurile unicat care te faceau diferita, speciala, atat in familia ta, pentru ca surorile tale erau mult prea mari ca sa primeasca gumite mirositoare, cat si in clasa, faptul ca niciodata nu era prins hotul si nu ai recuperat ce era al tau, te-a facut sa te predai ideii: ceea ce ma face unica si speciala, ceea ce este pretios pentru mine imi este furat cu brutalitate si nu-l mai pot recupera niciodata, niciodata. Si tu esti vinovata ca nu esti atenta.
Ai vreo cutiuta cu ceva al tau pe care s-o tii ascunsa, nu stiu, o pietrica, o poza, un inel??
– Nu, nu am. Nu am nici macar o cutie de bijuterii, nu stiu nici ce inele am si pe unde le pun.
– Pai, nu te-ai mai atasat de ele. Tu doar te-ai predat ideii ca nu esti atenta, ca esti ametita, cum ziceai, aeriana, iar cand vezi o persoana mai aeriana ca tine spui: “aia era mai aeriana decat mine”, dar tu nu esti aeriana, de aceea Sinele tau iti arata persoane mai ametite decat tine.
Poate de aceea, ai creat situatia in care sotul tau ar trebui sa lupte pentru a recupera, pentru ca fetita aia mica, avea nevoie de un adult care sa o ajute sa-si gaseasca lucrurile dragi care i-au fost furate. Dar experienta iti dovedeste ca nu te poti baza pe niciun adult. nu poti conta pe nimeni, pentru ca niciun adult din copilaria ta nu a luptat pentru recuperarea a ceea ce era al tau.
Ce crezi ca este acest lucru? Ce lectie trebuie sa inveti acum? Oare nu ar trebui sa inveti sa lupti pentru ceea ce esti tu, pentru ce este pretios sufletului tau? Oare nu ar trebui sa o ajuti tu pe fetita aia mica careia i se furau lucrurile personale si niciun adult nu a ajutat-o?
Acum, ca stii unde iti este gumita mirositoare, cine ar trebui sa mearga, sa lupte ca sa o recupereze? Este vreun adult prin preajma? Acum stii unde este oracolul tau. Stii unde este bucatica de suflet care ti s-a luat? Ce faci? Asta e provocarea ta! Altfel sufletul tau va plange in continuare dupa toate gumitele, toate oracolele, dupa tot ceea ce era pretios pentru tine si de care ai fost deposedata. Pentru ca nu le-ai dat tu ci ti-au fost luate pe ascuns, in spatele atentiei tale. Ai slefuit in aceasta credinta non-atasamentul, pe seama sufletului tau fragmentat (nu stii unde-ti sunt inelele, lucrurile tale de pret). Si gumita si oracolul erau de pret pentru fetita de 5 ani, de 6 ani.
DAAA, erau de mare pret, tineam la ele foarte mult, nu avea nimeni asa ceva, erau unicate.
Si asta te facea pe tine unica si speciala. De unde isi ia un copil pribegit ca tine sentimentul ca este si el special, unic? Tainuind un secret in sufletelul lui, ca acele lucrusoare unicate ii dadeau lui sentimentul de unic. Si asta era identitatea lui care ii era furata, mereu si mereu. Si cum? Din vina lui, ca este neatent.
Sigiliu pus pe ceara calda a copilariei.
Este, cu adevarat, o provocarea pe care esti datoare sa o infrunti. Iar daca nu inveti acum sa-ti iei inapoi ce ti s-a luat cu forta…Sinele iti va da o lectie si mai mare.
Acum tu esti adultul. Atunci nu ai putut si ai crezut ca e vina ta. Dar poate in strafunduri, vina ta nu este ca ti s-au luat ci ca i-ai lasat sa ti le ia, ca nu ai luptat cu dintii.
– Ce simti cand iti spun asta?
– Acum am o neliniste in mine, vreau sa imi recuperez banii.
Pai da, adultul care zice, “hai sa cautam guma, stiloul, penarul frumos!”, adultul care ar fi trebuit sa faca ceva pentru tine si nu a facut. Iar copilul zice, “si asa mie mi se iau lucrurile pretioase si nu mi se mai dau inapoi, si asa sunt o ametita, si asa nu contez, nu-s luata in considerare de un adult” (vezi sotul).
Dar tu nu esti ametita, tu esti predata doar ideii din copilarie, ca pierzi din cauza faptului ca esti o ametita si ca nu mai gasesti. Dar, acum e momentul trezirii: “tu nu esti ametita, tu poti sa-ti recuperezi lucrurile pretioase, oricand le poti recupera, si nu numai ca le poti recupera, nu le mai cedezi… tu poti sa lupti pentru unicitatea ta si pentru ca expresia ta sa fie luata in considerare, sa fie respectata si validata. Este ceva mai important decat sufletulei fetitei care a fost deposedata, lipsit de lucrurile ei pretioase? Este drept ca s-a slefuit in acest proces generozitatea, darnicia si non-atasamentrul de lucruri materiale, dar in aceasta lectie ai renuntat si la pretiozitatea care esti tu. Ai renuntat si la faptul ca esti unica si speciala.
Tu poti renunta la lucrurile matreiale cu usurinta acum, dar doar daca vrei tu si Acum tie iti este usor sa renunti cand doresti tu. Nu mai este nevoie sa fii furata, deposedata cu forta autoritatii. Daca ei au mai multi bani decat voi, voi, tu i-ati instituit ca autoritate. Dar cine ar trebui sa fie autoritatea sufletului tau?
– Eu, desigur!
– Exista deposedari in familia ta genealogica?
– Da, bunica si-a lasat agoniseala in Bulgaria si a venit in Romania cu copii si o bocceluta, toata copilaria mea am auzit plansul ei.
– Probabil si intr-o viata anterioara ai fost deposedata de ceva pretios, daca ai rostit ca nu ai putut sa protestezi de parca erai legata de maini si de picioare si legata la ochi, poate de virginitatea ta, ceva foarte pretios. Iar asta nu mai putea fi recuperata, si poate de aceea nu aveai putere sa lupti pentru a-ti recupera lucrurile pretioase, pentru ca veneai cu credinta ca “e imposibil”.
Ce ai tu de invatat in aceasta viata si reiese din aceasta discutie? Doua lucruri aparent contrare.
1. sa renunti usor la lucrurile materiale, deci non-atasamentul si
2. sa nu te mai lasi deposedata, sa lupti pentru ce este al tau, pentru expesia ta unica in lume. Cuvantul tau sa conteze.
O medalie cu doua fete.
Atunci nu puteai sa lupti pentru ca erai legata de maini si de picioare, bunica ta nu a putut sa lupte pentru agoniseala ei, in copilarie nu stiai cine iti fura lucrurile pretioase sufletului tau.
Acum stii! Si nici nu esti legata de maini si de picioare, si nici la ochi.
– Cum te simti cand auzi toate astea?
– Imi vin in minte mult mai multe situatii din viata mea asemanatoare, cand am renuntat, cand mi s-au impus renuntari…
– Da, si te-ai predat programului! Unu, nu stii cine, ca esti legata la ochi, doi, nu poti pentru ca esti legata de maini si de picioare si trei, nu ai cum sa-ti iei virginitatea inapoi, e imposibil! Cum a fost imposibil sa-ti iei si gumita inapoi pentru ca nu ai vazut cine ti-a luat-o. Nu ca nu erai atenta, erai legata la ochi. Si acum erai legata la ochi, initial i-a dat fara stirea ta, ai aflat dupa, si ai fost legata de maini si de picioare ca nu ai actionat.
– Acum nu mai esti legata nici de maini nici de picioare si stii cine ti i-a luat. Ce faci cu asta? Acum esti la o rascruce de viata!
– Wow, cum ma simt!! Curge asa prin mine, prin maini, prin picioare…
– Normal, a cazut zagazul. S-au copt non-atasamentul si generozitatea. Ai crescut!!! Ai invatat usurinta de a renunta la lucrurile materiale.
Poti renunta la programul “este imposibil sa pastrez ceea ce este pretios pentru mine” si sa inlocuim cu “am capacitatea si pot sa pastrez ceea ce vreau sa pastrez”?
Cerem Divinitatii sa-ti dezlege mainile si picioarele si legatura de la ochi.
Ii cerem sa-ti dea puterea sa te lupti pentru sufletul, viata ta si expresia ta in lume?
– Da!
De-alungul terapiei am utilizat testarea musculara pentru validarea credintelor, schimbarea convingerilor si descarcare de sentimente si alte proceduri care eficientizeaza procesul terapeutic.
Later edit. Clienta noastra a recuperat cu succes suma de bani fara ajutorul sotului, recuperandu-si puterea de a pastra ceea ce este pretios pentru sufletul ei, viata si expresia ei unica in lume.
