7 Planuri de existenta

7 Planuri de existenta

Cele Șapte Planuri oferă teoretic posibilitatea de a înțelege cum și de ce funcționează lumea la nivelurile fizic și spiritual și ce legătură are acest lucru cu noi. Odată înțelese, toate aceste Planuri au capacitatea de a vindeca. Fiecare Plan este supus propriilor sale condiții, reguli, legi și îndatoriri. Noi respectăm toate Planurile și pe cei care au dobândit mari capacități de vindecare prin utilizarea lor. Totuși, obiectivul acestei cărți este să vă învețe să accesați capacitățile din Al Șaptelea Plan al Existenței, folosind Iubirea Necondiționată a al Creatorului a Tot Ceea Ce Există. Prin Creatorul a Tot Ceea Ce Există sunt create vindecări instantanee. Când vindecările sunt făcute din Al Șaptelea Plan, nu suntem sub obligația contractelor și condițiilor care guvernează primele Şase Planuri ale Existenței”.

TOTUL este in NOI…noi suntem in TOT !

Primul Plan al Existenței îl constituie întreaga materie anorganică de pe Pământ, elementele ce formează planeta pe care trăim, toți atomii Tabelului Periodic al Elementelor înainte de a se lega pe baza de carbon. Este vorba de minerale, cristale, soluri și roci. Echilibrul corpului uman cu acest plan asigură sănătatea acestuia. Cu cât o persoană va fi mai puțin capabilă să absoarbă minerale, cu atât va fi mai mare dezechilibrul cu Primul Plan al Existenței, creându-se riscul de a se dezvolta afecțiuni legate de deficientă de minerale. Totodata va putea apărea și o lipsă de sprijin emoțional și structural.
Lecția vindecării cu ajutorul cristalelor este discernământul. Cristalele nu pot decât sa amplifice energia celui care le poarta, la fel cum un echipament electric devine funcțional în prezenta electricității.

Al Doilea Plan al Existenței conține materie organică. Se regăsesc aici, vitaminele, plantele, copacii, zânele și spiritele naturii. În structura moleculară a ceea ce există în acest plan se găsește molecula de carbon care îi conferă clasificarea în rândul materiei organice. Mineralele și vitaminele sunt esențiale pentru apariția vieții. Dacă organismul nu poate absorbi corect vitaminele, se produce dezechilibrul cu Al Doilea Plan al Existenței, apărând în corp senzația lipsei de iubire. Este planul în care se manifestă drojdiile, ciupercile și bacteriile. Plantele și copacii sunt printre cele mai evoluate și sacre creaturi ale Divinității.
Iubirea, bucuria, fericirea și respectul sunt cheia înțelegerii profunde a plantelor și copacilor. Atunci când se folosesc plante și copaci pentru vindecare, indiferent dacă ierburile sunt crescute acasă sau din sălbăticie, trebuie să ne amintim întotdeauna să le culegem cu respect.

Al Treilea Plan al Existenței este primul plan în care se găsesc oamenii și animalele. Este planul în care apar moleculele bazate pe proteine, structurile bazate pe carbon și pe lanțurile de aminoacizi. Acești compuși organici sunt baza vieții pe acest plan. Noi trăim fizic pe Al Treilea Plan al Existenței, dar existăm pe toate cele Șapte Planuri. De fapt, suntem copiii celui de-Al Cincilea Plan și se pare că avem unele amintiri conștiente în acest sens. În Al Treilea Plan oamenii învață cum să-și controleze corpul, gândurile și sentimentele. Acest plan constituie școala energiilor din Al Cincilea Plan. Se spune că suntem divini prin natură și putem ușor să învățăm să folosim o forță din Al Șaptelea Plan. Mulți oameni de aici de pe Pământ sunt în realitate maeștri din Al Cincilea Plan, care au venit aici pentru a-și ajuta studenții/copiii din Al Treilea Plan să vină acasă în Al Cincilea Plan… Vindecătorii care lucrează în acest plan rămân deseori prinși în energia Binelui și Răului (dualism) din Al Cincilea Plan, în loc să ajungă la energia Iubirii «A Tot Ceea Ce Există» din Al Șaptelea Plan. În Al Treilea Plan omul crează programe, forme-gând și o conștiință colectivă, dar crează și Ego-ul. Aici se formează pasiunile și se experimentează emoțiile. Componenta principală a acestui plan o constituie proteinele. Dacă organismul duce lipsă de proteine, corpul va duce lipsă de hrană emoțională.
Noi suntem aici pentru a învăța lecții spirituale. Unii oameni continua sa învețe cu ajutorul durerii și al suferinței. Aceasta e una din marile provocări cu care ne confruntam în acest plan: învățarea prin bucurie, nu prin suferință.
Vindecătorii care operează pe nivelul celui de-al treilea plan sunt hipnotizați de dramele din acesta și cred adeseori ca unele afecțiuni sunt incurabile. Acest program se datorează conștiinței de grup.

Al Patrulea Plan al Existenței este tărâmul spiritelor, unde oamenii trăiesc după moarte alături de strămoși, este “lumea spirituală”. “Fiindcă niciun plan nu este în realitate «solid», planurile reprezintă doar combinații diferite de energie, de vibrații și lumină”. În Al Patrulea Plan nu există timp. Ceea ce considerăm a fi o sută de ani, în conștiința celui de-Al Patrulea Plan pot părea doar câteva secunde. Vindecători precum șamanii sau vracii, deseori folosesc spiritele și strămoșii pentru a-i ajuta să facă vindecări. Împreună cu spiritele și cu ajutorul unor plante medicinale, ei sunt capabili de realizări extraordinare. Vindecătorii care înțeleg energia terapeutica specifica acestui plan sunt însa restricționați de obligațiile conștiinței de pe acest nivel. (un vindecător nu se poate vindeca pe el ; este greșit sa accepți bani pentru terapii; omul trebuie sa se apropie de moarte pentru a învăța – inițieri ; pentru a învăța trebuie sa suferim; putem căpăta un sentiment greșit al puterii

Al Cincilea Plan al Existenței este ultimul plan în care se manifestă dualismul. Acest plan este împărțit în grade, sute de grade. Gradele inferioare corespund locurilor în care se găsesc entitățile negative. Acestea nu se amestecă cu gradele superioare, pozitive, cum ar fi Îngerii, Consiliul celor Doisprezece, familiile de Suflete, Maeștri, Tatăl nostru Ceresc, Mama noastră Cerească. Hristos sau Buddha, de exemplu, sunt ființe care transcend atât corpul fizic, cât și cel spiritual. Vindecătorii care invocă spiritele superioare pentru a face Chirurgie Paranormală, se conectează la acest plan. Printr-o astfel de conectare spiritele de aici acționează ca mediatori între om și Creator. Există, în acest plan, un Tată Spiritual și o Mamă Spirituală, el constituind Planul Astral.
Vindecătorii care se folosesc de aceasta energie trebuie sa respecte “regulile” celui de-al cincilea plan și de multe ori vindeca cu prețul sacrificării unei părți din energia lor personala.
Pe nivelele inferioare ale acestui plan rezida încă ego-ul. De aceea , pentru a putea folosi acest plan trebuie eliminate mai întâi programele de gen “trebuie sa fiu pedepsit” , “trebuie sa lupt tot timpul cu raul” etc.

Al Șaselea Plan al Existenței îl reprezintă Legile care guvernează Universul, Galaxia, Sistemul Solar, Pământul și chiar pe noi. Sunt Legile Magnetismului, Electricității, Adevărului, Naturii, Compasiunii. Tesla comunica, de exemplu, printr-un canal considerat paranormal, cu Legea Magnetismului și cu Legea Electricității. Vindecătorii care folosesc Al Șaselea Plan realizează vindecări cu ajutorul sunetelor și al formelor geometrice, al numerelor și al luminii. Legile sunt structurate, conținând mai multe straturi de informații nelimitate. De exemplu, sub Legea Magnetismului se află Legea Gravitației, sub ea se află Legea Timpului și Legea Atracției (cu sarcini pozitive și negative). Sub Legea Timpului este Legea Dimensiunilor (unde găsim și Geometria Sacră), sub ea fiind Legea Iluziei ( că ne aflăm aici). Sub aceasta este Legea ADN-ului. Sub Legea Timpului se află și Înregistrările (Cronicile) Akashice.
Ori de câte ori un vindecător folosește în scopuri terapeutice tonalitățile sonore , culorile, numerele , geometria sacra , astrologia sau numerologia , el se racordează la Legile din al 6-lea plan. Pe acest plan nu mai exista bătălia dintre bine și rău, care este înlocuita cu adevarul pur.

Al Șaptelea Plan al Existenței cuprinde energia pură a Creației. Este un loc al siguranței și al iubirii, în care totul “exista pur și simplu”.. Dacă vindecătorul folosește acest plan pentru a vindeca, vindecările vor fi instantanee. La celelalte planuri vindecătorul poate fi epuizat de vibrațiile planului respectiv. În acest Al Șaptelea Plan suntem îmbrățișați de energia Iubirii, vibrația umană fiind schimbată în perfecțiune.

Singurul motiv pentru care planurile sunt numerotate este pentru ca mintea noastră limitata sa le poată înțelege.

dupa Anca Iozefina

About Author

Georgeta Sultan

Instructor THetaHealing® certificat de Vianna Stibal in 2011, cu peste 150 de cursuri predate in Romania. Terapeut cu experienta in aplicarea tehnicii Dig Deeper. Experta in identificarea cauzelor spirituale ale bolilor si problemelor existentiale. Cunoscatoare a Medicinii Germanice din perspectiva Recall Healing®. Aplica in terapie si psihogenealogia.

Leave a Reply